Frumosul românesc, tradițiile și istoria, culorile specifice, aromele și gusturile de altădată, unicitatea, peisajele și imaginile care îți taie respirația.

Amfiteatrul Transilvania, un complex ecologic de 100 de hectare ce pare un paradis îndepărtat, dezvăluie povești din momentul în care cutreieri dealurile pentru a-l descoperi. Este acolo, departe de orașele moderne și de zgomot, departe nu numai în kilometri, dar și în simțiri.

Și reîntoarcerile au farmecul lor. Nu doar descoperirea unui peisaj nou, a unei senzații nemaiîntâlnite. Și revenirea către un loc drag, într-un aer deja cunoscut, într-un univers familiar, are frumusețea, magia și ritualul ei. Ne-am reîntors într-un loc întipărit în memoria noastră, pentru energia bună, liniștea și infinitul din jur. L-am descoperit astăzi cu o imagine nouă, în schimbare, progres, în crearea unei povești noi. Casa Timiș, cunoscută de noi drept Conacul Domniței Ralu, în județul Prahova, aproape de București, a renăscut frumos, elegant, actual.

„Ești într-un loc cu totul special pentru mine, gazda ta: un loc de suflet și de familie. Sper ca aici să traiești o experiența aparte, care să-ți rămână proaspătă în minte și în suflet. Aș vrea ca Singureni Manor să fie mai mult decât un loc frumos de relaxare în mijlocul naturii. Îmi doresc să devină o destinație, un punct de reper pentru cei care apreciază experiențe autentice, profunde, transformatoare. Fii binevenit.”

Cea mai frumoasă parte a contactului cu lumea, călătorind, întâlnind oameni și trăind tot felul de experiențe – este inspirația. Cea cuprinsă de frumusețe, recunoștință, înțelegere, căldură și speranță. Ceea ce avem nevoie cu toții pentru a ne schimba și crește. Și cum lucrurile și experiențele frumoase vin deseori din cele mai neașteptate locuri, am avut șansa de a trăi un moment tip AHA. Acesta este un punct în timp, un eveniment sau o experiență în care ți se modifică instant o perspectivă

Adună-ți în minte sentimentele tuturor locurilor în care ai poposit, cu sufletul, de-a lungul timpului; prezent sau mai îndepărtat. Întâlnește și savurează lumea prin gusturi, arome, detalii, imagini și culori. Imaginează-ți locul noii tale călătorii. Cum ar arăta? Ar fi vast, misterios, personal, retras și totuși atât de plin de viață? Ar fi istorie și viitor la aceeași fereastră? Te-ar aduce în prezent și totuși te-ar face să descoperi alte și alte lumi?

Conacul lui Maldăr, descoperit în Măldărești, județul Vâlcea, este locul pe care îl asociem cu frumusețea, liniștea și cu tradiția autentic românească. A devenit în timp unul din locurile preferate: de vizitat, descoperit, savurat și recomandat mai departe. În ultimii ani l-am revăzut de nenumărate ori, însă de fiecare dată, cumva, îl redescoperim diferit, găsim lucruri și bucurii noi, pe care să le simțim și savurăm pe îndelete. Conacul este mixul complet de liniște, mâncare delicioasă, povești, servicii perfecte și oameni pasionați.

Adevărata frumusețe stă adesea ascunsă în cele mai nebănuite colțuri; povești, timpuri, părți de lume și de oameni. Mai mult decât atât, găsim sens, unicitate și frumusețe reală de fiecare dată când, mai mult accidental, ne întâlnim cu… imperfecțiunea, incompletul, zbuciumul. Faptul că puține lucruri ne pot fi perfecte în viață și în călătorie ne inspiră, pentru că ne ajută să realizăm că nimic frumos în lume nu s-ar naște din întâmplări lipsite de cusur și că nici măcar nu am avea nevoie de așa ceva.

Ai visat vreodată să ajungi într-un anumit loc? Ți-ai imaginat vreodată propriul colț de rai, sub forma unei o oaze verzi, îndepărtate? Te-ai gândit la toate peisajele, formele, la aer, copaci, flori sau la cer? Ei bine, locul visurilor tale există cu adevărat. Dacă ți-l imaginezi precum un colț de natură, înălțat pe un deal, înconjurat de munți, cu o priveliște ce taie răsuflarea, în timp ce simți că ești acasă, atunci acesta este și locul tău de vis.

Locurile sunt cu siguranță suma oamenilor, a gândurilor, obiceiurilor, pasiunilor împărtășite. Ceea ce găsim de fiecare dată frumos și fascinant în călătoria tradițională este mixul perfect între istorie, tradiție, context și amprenta personală: a gazdelor sau a comunității. Oamenii gazde sunt de fapt cei care inspiră și creează locurile în care descoperim atât de multe povești. Tot ei le dau contur, le ajută să crească și să transmită o emoție anume. Locurile nu ar fi nimic fără oamenii lor.

Există oameni suficient de curajoși, care salvează istoria și moștenirea de la pericolul distrugerii, al pierderii cu totul în trecut. Oameni ce recreează povești și oferă șanse, vieți, speranțe noi. Castelul Daniel din Tălișoara, județul Covasna, este un loc special, cu o poveste asemănătoare. Cu 350 de ani de istorie, 20 de camere unice, un restaurant Gourmet și un cellarium slow down spa, castelul oferă o binemeritată pauză…

Liniște, mergând încet pe unul dintre cele mai frumoase drumuri. O melancolie anume, specifică toamnei și locului. O lumină caldă, aurie, ce învăluie totul cu ea și creează în jur mii de sclipiri mici, discrete. Cele mai frumoase culori, vii și în același timp atât de calde – roșu, galben și verde, împreună. Armonie. Senzația că stă timpul în loc, iar și iar, că nu îți trece niciun minut din viață pășind pe cărarea ce îți deschide dincolo de poartă, o lume. Stare de bine, în fiecare imagine, trăire, emoție, sunet și gust. Pământ și oameni.

Strada copilăriei. Zumzetul vocilor. Oamenii simpli și frumoși care oferă mereu ajutor; sau un simplu bună ziua. Aerul proaspăt. Școala veche. Casele pe care ți le amintești cumva mereu. Mirosul de lemn ars. Aroma toamnei. Cea mai frumoasă vreme. Nici prea mult, nici prea puțin. Zilele calde și fericite. Și toate culorile pe care le iubești.

Octombrie abia început în culoare. Un soare și un aer neobișnuite, atât de calde și de cuprinzătoare. Nu mergem departe de București în acest sfârșit de săptămână, vrem doar odihnă, început și rătăcire, în același timp aproape și departe. Drumul ne poartă până în Prahova, unde șerpuim pe micile străduțe din Satul Banului. Într-un final de drum, neașteptat, așa cum se întâmplă de fiecare dată, descoperim un colț rupt din altă bucată de lume, diferit de ce am văzut și trăit în calea noastră purtată până aici.

O casă Art Nouveau, datând din anul 1914, restaurată și renăscută în Brașov. O experiență premium, cazare elegantă și o terasă pe acoperiș, cu o superbă vedere asupra orașului. Este ceea ce am găsit în cel mai frumos colț de stradă al Brașovului, o clădire minunată și o lume fără de cusur dincolo de ea. Suntem în oașul drag care nu credeam că ne va mai surprinde cu ceva. A făcut-o însă în cel mai frumos fel.

O casă Art Nouveau, datând din anul 1914, restaurată și renăscută în Brașov. O experiență premium, cazare elegantă și o terasă pe acoperiș, cu o superbă vedere asupra orașului. Este ceea ce am găsit în cel mai frumos colț de stradă al Brașovului, o clădire minunată și o lume fără de cusur dincolo de ea. Suntem în oașul drag care nu credeam că ne va mai surprinde cu ceva. A făcut-o însă în cel mai frumos fel.

Unele case, locuri, familii sunt parcă bucăți de cer. De har, liniște, lumină, recunoștință. Casa tradițională renăscută parcă mai frumos pe o uliță uitată, zâmbetul și ospitalitatea gazdei ce ne aduc aminte încă o dată de ce suntem legați de pământurile noastre, familiile care se întorc duminica de la biserică, fiecare în straiele moștenite și păstrate, multiculturalism – în ființe, simțiri, obiceiuri.

Astăzi relatarea noastră este despre curaj, poveste și oamenii din spatele ei. Totul a început la Conacul Archia cu o idee, transformată apoi într-o poveste autentică: oportunitatea de a cumpăra o proprietate, ideea de a construi o casă de familie departe de oraș, în final născându-se un frumos boutique hotel, acum opțiunea principală de cazare din zonă.

Credem că un loc înseamnă atât de multe lucruri; frumos îmbinate, fiecare element având propria valoare și propriul sens: pământul, peisajele, istoria, tradiția, bucatele, atmosfera, experiența. Dar știm că, mai ales în vremurile actuale, un loc este și trebuie să fie despre oameni.Asta pentru că oamenii fac locurile să existe; le construiesc sau le restaurează, le păstrează calde și în siguranță, le completează interiorul cu poveștile, amprentele și personalitățile lor. Locurile se nasc și supraviețuiesc datorită oamenilor. Oamenilor frumoși.

La Meșendorf am descoperit curtea verde perfectă: un spațiu natural deschis, înconjurat de case de oaspeți transilvănene, cele mai vechi datând din anii 1700. Cum intrăm pe ușa veche a proprietății, descoperim un peisaj uimitor: o parte a trecutului, însă suntem încă în prezent, o imagine aparent pictată, totuși reală, liniștită, în același timp plină de viață.

Ne îndreptam spre Județul Covasna, mai exact la Valea Zălanului, loc în care Alteța Sa Regală Prințul de Wales deține un refugiu natural, cuibărit printre pajiști și dealuri.

Aroma și savoarea unei vieți de altădată. Un farmec aparte, liniște deplină în fiecare colț. Un peisaj superb, lin, nederanjat, ca un fir ce se întinde de un capăt al lumii la celălalt. Nori și senin, culori ale apusului, forme și contururi neclare, nuanțe aproape de pământ, un aer boem.

Probabil priveliștea preferată asupra Brașovului: centrul vechi desfășurându-se în fața noastră, la baza Muntelui Tâmpa. Din nou istorie, trecut și contemporaneitate, bucăți de stil și arhitectură, oameni, natură. Este totul aici, la balconul camerei noastre.

Vatra Boierească, loc legat de tradiție, rădăcini și strămoși. Am redescoperit aici casa bunicii, în patul ce ne este și sobă, bucurându-ne dimineața devreme pe prispă, gustând cele mai bune bucate pe care Bucovina le are de oferit. În fiecare casă veche, astăzi loc de refugiu pentru oaspeți, călătoria este de fapt în timp.

Villa Siana, o mică oază în binecunoscutul Bran, te răpește pentru un moment din agitația zilnică, din forfotul stațiunii de munte și din tot ce ți-ai imagina să găsești aici, crezând probabil că nu te mai poate surprinde cu nimic. Ei bine, Siana e ascunsă pe una din străzile ferite ale localității, la marginea unui mic deal, cu o priveliște superbă asupra munților.

Întâlnirea elegantă cu Vila Csonka ne-a oferit un moment de reîntoarcere în timp, fascinați de dialogul cald dar sofisticat la care am luat parte. O vilă monument istoric, într-un parc cu o suprafaţă de 3500 mp, stilul Secession, atmosfera anilor 1900. Toate în frumosul Târgu Mureș. Vila Csonka a fost restaurată în perioada 2011- 2013, putând fi admirată din toate holurile hotelului Privo, aflat lângă minunata construcție, parte a aceluiași grup.

Ceea ce întâlnim în drumul nostru, atunci când când ajungem la destinație, e întotdeauna diferit. Gazdele minunate, povestea locului, detaliile surprinzătoare, energia, istoria lui, toate ne găsesc de fiecare dată altfel. Ne place să întâlnim oameni, să îi cunoaștem, să povestim, să fim în compania celor care construiesc frumos, să le ascultăm poveștile sau să le savurăm bucatele.

Lăsăm în urma noastră așezările, oamenii și asfaltul. Peisajul devine din ce în ce mai plin de sens, bogat în frumusețe, profunzime, complexitate. La poalele Munților Călimani descoperim o fărâmă de lume: un ținut al haitei, deasupra minunatei Bucovine, tărâm al dealurilor nesfârșite ce poartă cu ele mici fânare, într-un peisaj ce îți taie respirația, în cele mai frumoase culori

Natură însuflețită peste tot în jur. Un drum ce ne poartă ușor înspre pădure. Aer proaspăt, sunet de frunze, soarele strecurându-se printre fiecare creangă, colț de drum, gând al nostru. Am ajuns într-un loc retras, departe de ceea ce știam însă aproape de noi, încă de la început, prin bucuria, căldura, familiaritatea pe care le inspiră.

Întotdeauna am găsit Delta Dunării ca fiind fascinantă. Pe lângă frumusețe, diversitate, culoare, peisaj și experiență, simplul gând că avem un colț de natură unic în lume. Ce facem mai departe? Minunat ar fi să conservăm, să reparăm, să creștem.

La Conacul Secuiesc am descoperit o casă cu arhitectură superbă, detalii și culori specifice locului, camere tihnite, mâncare transilvăneană și cea mai frumoasă priveliște a locului, la fereastră: la poalele Pietrei Secuiului, ce „convinge până și soarele să răsară de două ori”.

Maramureș – zonă îndepărtată într-un anume fel de tot ce cunoaștem, însă de atât de mult timp pe lista celor mai dorite experiențe românești. Prima vizită în ținutul lemnului ne-a făcut să înțelegem că spiritualitatea și tradiția sunt interconectate, că vom păstra și iubi autenticul atât timp cât rămânem aproape de Dumnezeu, religia fiind poate printre puținele adevăruri care încă aduc omul aproape de esență.

Acasă pentru un weekend poate fi în mijlocul pădurii, la poalele Negoiului, într-o căsuță în copac. Armonie în natură, aer bun, vânt, ploaie și soare pe aceeași terasă, deschisă spre o altă lume. Există un anume tâlc, magie, necunoscut, stare de bine în întâlnirea cu singurătatea naturii.

De data aceasta povestea începe în Germania și nu în România: Mike și Marion, corporatiști dedicați muncii în mari companii, trăind viața cosmopolită și grăbită a marilor orașe. Ajung în urmă cu ani buni în România, urmându-și job-ul și decid că București nu este tocmai locul în care își doresc să rămână, după tot acest timp de ancorare în viața urbană.

Am descoperit frumoasa Vale Verde exact așa cum numele ei inspiră: o oază vastă, minunată, de un verde proaspăt. Pe lângă domeniul superb și lucrurile pe care le-am găsit aici, povestea locului s-a întâmplat să fie partea noastră preferată. Valea Verde este de fapt o poveste de dragoste, dar și una despre România. Mai exact, Ulrike și Jonas Schäfer vizitând micul sat Cund din Transilvania (Județul Mureș) se îndrăgostesc profund de aceste meleaguri.

Unele locuri ne ajung direct în suflet. Iar anumite pământuri, imagini sau povești au ceva aparte. Nu este întotdeauna vorba despre loc, facilități, mâncare sau despre un mediu anume, ci mai mult despre emoții, povești, despre partea din trecut pe care un loc o aduce în prezent sau despre acea parte uitată din tine pe care un loc ți-o dezvăluie din nou.

Sălbatic, dar armonios. Simplu, dar de fapt tot ce ai nevoie. Liniște, însă multă culoare, viață, aer și soare. Așa am găsit Limanul Resort, o oază minunată situată într-unul dintre cele mai frumoase și mai sălbatice locuri ale Europei: Delta Dunării. Pentru noi Delta Dunării este și a fost întotdeauna o sursă nesfârșită de frumusețe, biodiversitate și inspirație, astfel că ne găsim extrem de fericiți de fiecare dată când descoperim locuri speciale în care să putem simți cu adevărat spiritul și gustul acestui ținut.

În călătoria neîncetată dintr-un loc în altul, trecând pe lângă bisericile fortificate din satele săsești, lăsând în urmă casele de oaspeți, elegantele conace, vechile familii nobiliare reîntoarse, tinerii mutați la sat, admirând vârfurile muntoase, pădurea, pământurile, anotimpurile și oamenii, ne oprim sau ne ”întoarcem”, din când în când, în orașe. Și orașul poate fi poveste, liniște și regăsire, o lume în lume, cu istorisiri și oameni frumoși pentru fiecare zi.

La începutul secolului al XIII-lea, a fost construit primul castel Bran, numit Dietrichstein, de ordinul teutonic, sub forma unui fort de lemn. A fost distrus de mongoli în anul 1242, urmând ca Sigismund al Ungariei să pornească în anul  1377 construcția unui castel din piatră, moment în care așezarea Bran a început să se dezvolte. Atât castelul cât și așezarea erau puncte strategice, protejând trecerea între Transilvania și Valahia.

Imaginează-ți un oraș înconjurat de munți, atât vechi cât și nou, între un timp trecut și unul prezent. Străzile de odinioară, clădirile spunând povești, aerul ce aduce o dimineață nouă, dar și amintiri. Imaginează-ți apoi o poartă ce pare că deschide alte și alte lumi, străduțele vechi ale orașului. Imaginează-ți o pauză în spațiu și în timp, momentul în care lași lumea așa cum o cunoști, în urmă.

Poveștile despre renaștere, recuperare și drum parcurs mai departe sunt cele mai frumoase. Există speranță în fiecare ruină, lucru părăsit, în orice drum ce și-a pierdut pentru o vreme sensul. Astăzi poți fi un palat grandios, iar mâine un depozit de obiecte vechi. Astăzi o grădină superb îngrijită, iar mâine un colț sălbatic de lume. Lucrurile, locurile, oamenii pot fi, în timpuri și povești diferite, atât splendoare, cât și pustiu. Însă ruina are frumusețea ei, păstrând urma a ceea ce a fost cândva și mai mult decât atât, pentru că poate redeveni, oricând, ceva și mai frumos.

Există lucruri pentru care ar trebui să fim întotdeauna recunoscători. Spre exemplu, pentru oamenii care creează locuri magice de care călătorii se pot bucura în drumul lor. Astfel, prin muncă, pasiune și implicare, ne fac întotdeauna călătoria frumoasă, confortabilă și caldă.

Delta Dunării este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase simboluri ale României. Vorbim despre o experiență atât de diferită călătorind în această zonă uimitoare, care nu se aseamănă cu nimic altceva. Inclusă în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, a doua ca mărime și cea mai bine păstrată deltă a Europei, Delta Dunării măsoară 2 200 de kilometri pătrați de râuri, canale, mlaștini, lacuri și insule cu stuf.

Trăim cu toții într-un paradox al timpului actual; retragerea către simplu, statornic și autentic, către un timp trecut și micile plăceri de atunci, în defavoarea vieții moderne și adaptate prezentului pe care de fapt o trăim.

Există o tendință clară, poate astăzi mai pronunțată decât oricând, a refugiului înspre lucrurile de bază, a dorului, melancoliei sau a curiozității, în cazul celor care nu au trăit ceva la timp, cu privire la ce poate oferi o viață aproape de natură, tradiție și valori.

Primăvară cu veselie într-un spațiu liber, vast și verde. Vara ca anotimp al fânului, al fructelor și legumelor proaspete, adunate din propria grădină, dar și al muncii în gospodărie. Toamna roadelor culese, al celor mai frumoase culori și al pregătirii pentru iarnă. Cel din urmă anotimp vine cu odihnă, retragere și liniște, dar și cu planuri pentru Sărbători.

Credem că fiecare țară are mail multe părți, lumi, credințe și povești. Așa cum există lucruri nevăzute sau lăsate în urmă în fiecare poveste. Aceasta este o poveste despre acea parte diferită a Transilvaniei, despre care nu am învățat până acum. Toți oamenii frumoși dintr-un sat săsesc, tristi pentru pierderea oamenilor tineri, sperând încă în viitorul pe care-l aduc cei ce vin și se mută aici, din marile orașe. Ospitalitatea, zâmbetul, traiul armonios, pe lângă diferențele culturale, naționale, etnice sau religioase.

O intrare maiestuoasă. Strada de granit spre castel, copacii de-a lungul drumului, priveliștea castelului ce devine din ce în ce mai reală cu cât ne apropiem de el, toate acestea trebuie trăite și simțite în tihnă. Castelul transilvănean construit în stil baroc, în secolul al XVII-lea, a fost proprietatea diferitelor familii nobile din Ardeal. În anul 1610 domeniul și întregul sat Ogra au intrat în proprietatea familiei Haller și au rămas așa timp de 300 de ani. În secolul al XVIII-lea castelul și-a recăpătat forma frumoasă, după restaurare.